joi, 11 martie 2010

Prafuri de la nenea Lae

AUTOR: Demostene Gabriel (Tulcea)

Unchiul Lae, fratele mai mare al tatălui meu şi al surorii lor Lina, a plecat din România de tânăr, cu mulţi, foarte mulţi anu în urmă. Eu nu l-am cunoscut, dar mi s-a povestoit că a trecut Dunărea inot la sârbi şi de acolo a colindat prin Europa ca ţiganii cu cortul. În final a ajuns în America. Tărâmul pe care l-a viza o viaţă.
S-a instalat acolo. S-a insurat, a făcut casă, a făcut copii, s-a integrat în comunitate. Timpul a trecut. Lui i-a fost imposibil să ajungă în România, din diverse motive. Coresponda foarte des cu fratele şi sora lui, intr-un ritm de metronom. O scrisoare pe lună. Invariabil, pe la înfrunzitul copacilor, în fiecare an, le scria, rugându-i să-i trimită o frunză din nucul sădit de taica-su în fundul grădinii. Nucul sub care lui îi plăcea să se ascundă de arşiţa verii. Pentru el dorul de ţară luase forma unei frunze de nuc. Dar nu orice nuc.
Anii au trecut. Şi unchiul Lae scria din ce în ce mai rar. Bătrâneţea probabil sau o infirmiate îl reţinea de la scris. O ruga pe fiica lui cea mare să scrie în locul lui. El îi dicta şi ea scria. Fiica lui cea mare ştia câteva cuvinte româneşti. Atât cât să poată scrie la dictare fraze uşor de înţeles. Vorbea, firesc, engleza.
Dintr-o dată, fără vreun anunţ prealabil, unchiul Lae nu mai scrie. Au trecut câteva luni bune. Tatăl meu şi sora sa Lina nu au dat importanţă acestei absenţe. Ei, şi-au zis, fiecare cu problemele sale şi şi-au văzut de amarul zilelor.
La un moment dat, pe adresa tuşei Lina soseşte o scrisoare. Tuşa Lina o deschide şi vede că este scrisă într-o limbă necunoscută, dar pricepe că este de la fratele ei din America. O pune deoparte, pe colţul unei laviţe şi o aşteaptă pe fiica ei, învăţătoare în comună, să vină de la şcoală să o citească.
Ea ştie limbile astea ciudate. Afursiţii, nu puteau să scrie româneşte să înţeleg şi eu, bodogăneşte Lina în drum spre bucătăria de vară. Spre înserat soseşte si Dora. Fă, Doro, am primit o scrisoare de la nenea Lae. Dar nu-ş ce dracu, că e scris in limba lui din America. N-am putut citi. Citeşte tu. Ia, uite scrisoarea, e pe laviţă. Stai să apirnd lumina să vezi bine.
Dora desface scrisoarea. Citeşte. După circa un minut îşi ridică privirea şi o intreabă pe mă-sa.
- În scrisoare nu era cumva şi un pliculeţ?
- Ba da, zice mă-sa.
- A murit unchiu Lae şi fetele lui ne-au trimis un pliculeţ cu cenuşa unchiului Lae, spune Dora, împăturind scrisoarea şi îndesând-o în plicul rupt cu degetul.
Tuşa Lina se aşează pe pat şi începe să bocească:
- L-am mâncat pe nenea Lae. L-am mâncat pe nenea Lae. Am crezut că în plic este concentrate din alea de se pun la ciorbă. L-am mâncat pe nenea Lae!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu