luni, 15 martie 2010

(I)real

AUTOR: http://toti-si-toate.blogspot.com/

M-am gandit inainte sa intru, poate faceam o prostie mai mare decat mine. Am tras aer in piept, neputand sa il tin prea mult in mine.
Am deschis incet poarta, nestiind ca o sa scartaie in halul ala si am scrasnit din dinti. Am inchis-o cu mare grija si mi-am dat seama ca aerul se schimbase brusc si totul era alb. Inainte sa intru erau 25 de grade dar acum cred ca nu treceau mai mult peste 0. Mi-am infasurat bratele in jurul trunchiului si mi-am numarat bataile inimii. M-a cuprins o frica teribila.
M-am uitat in jur, nimic nu era schimbat. In curtea cea mare si cu multa verdeata, pomi, trandafiri si vita-de-vie, a mai ramas doar o amarata cusca a unui asa zis caine. M-am cutremurat si mai rau.
Totul era de un alb imaculat. Am facut un pas marunt pe dalele care ma duceau la usa din fata, dar simteam cum ca ma scufund in nestire si exista teama ca o sa mi se intample ceva rau.
Am ajuns la usa din spate in care am intrat foarte repede, parca m-a impins frica, mi-a dat un sut in fund.

Casa

Era alba, era alba doar acolo unde a fost mobila iar pe langa, un galben sters si plin de panze de paianjen. Am continuat sa inaintez, cand am vazut pe perete multe palme, amprente lasate de un copil mic, dar prea sus ca sa ajunga el. Atunci mi s-a pus un nod in gat si l-am inghitit cu greu.
Am urcat pe scari sprijinindu-ma pe perete ca sa nu cad. Ma si vedeam cazand intr-un gol si trezindu-ma la mine in camera ca dintr-un vis urat. Nu aveam eu norocul asta.
Am ajuns la etaj. Acolo o briza foarte rece imi ingheta sufletul si am observat ca usa balconului era deschisa si era si un geam spart.
Am intrat in fosta mea camera. Era la fel, culoarea alba era exact unde fusese mobila.
Prea frig ca sa mai gandesc. Prea frig ca sa mai gandesc ce cautam acolo si de ce era asa de alb totul. Prea frig sa imi dau seama ca nu am mai calcat in casa asta de 5 ani de zile si nu am mai vazut-o nici de pe strada. Prea frig sa ma trezesc din visul asta stupid.
Mergand in camera parintilor am vazut o masuta cu un televizor pe ea. Mergand sa vad ce este cu el acolo, pentru ca nu isi avea rostul,nefiind nici priza macar, m-am impiedicat de un fir care ducea in camera bunicului. Nu am vrut sa ma intorc (eu si superstitiile mele) si m-am dus la televizor; cand sa pun mana pe el s-a aprins fara sa ii fac nimic. M-am dat cu un pas mai in spate, uitandu-ma ingrozita. Avea purici; nu se vedea nimic clar. M-am uitat pe geam si am fost surprinsa sa vad unele dintre cele mai frumoase zile de vara din primii ani petrecuti aici. Parca era un film, mi se derula filmul vietii mele in fata. M-am tras de la fereastra prea absorbita de frumusetile trecutului si m-am dus in camera bunicului sa vad ce-i cu firul acela.
Ma pastea o frica de nedescris. Ce putea sa fie in camera aia mica si fara suflet? Ma putea inghiti cineva? Daca o sa fug pe scari prea infricosata si o sa cad? Am vrut sa deschid usa, dar era inchisa. Am vazut ca firul alb era trecut pe sub usa. Am tras de el pana cand usa se deschise. Eram ingrozita, cum sa se deschida usa cand eu cu mana mea mai devreme am incercat sa intru si nu am putut.
Am intrat. Era la fel; alb unde era mobila si galben sters in locurile unde nu fusese niciodata atins de mobila. Aici aerul era umed si greu de respirat. M-am uitat pe geam: acelasi film dar cu secvente din gradina cand ploua vara si ma jucam in ploaie. Dintr-o data am simtit ceva rece la spate. Simteam cu mi se plimba sangele prin vene si ma ardea. Dar acel ceva sau cineva ma facea sa ma linistesc.Ma facea sa imi fie bine atunci cand eram cuprinsa de o arsura greu de suportat. M-am intors, dar nu am vazut pe nimeni. M-am speriat pentru ca eram convinsa ca era cineva in spatele meu. Am intrebat cu jumatate de gura:
-Cine e aici?
Nu imi raspunse nimeni. Cand am vrut sa ies din camera o voce de baiat imi raspunse foarte suparat:
-De ce ai plecat...?
Eu speriata si cu respiratia taiata, ma mai si balbaiam:
-Ci-ne esti?Ce-vrei-de-la-mi-mi-ne?
El cu o voce mai blanda:
-Nu te speria, nu iti fac rau. Cand o sa te trezesti, o sa iti dai seama.

...........

Neputand sa imi dau seama ce vrea sa imi zica si incercan sa imi dau seama ce se intampla cu adevarat cineva imi baga ceva in ochi si ma deranja. M-am strambat putin si am deschis ochii. Eram pe un pat de spital cu fel si fel de aparate care ma asurzeau langa mine si m-am speriat. Langa mine era el care ma tinea de mana bandajata spunandu-mi:
-De ce ai plecat fara sa imi spui? M-am speriat, nici la telefon nu ai raspuns.
Nu imi venea sa cred, nu stiam unde sunt. Cu gura intre deschisa am silabisit:
-Ce-s-a-in tam plat? unde-sunt?
-Nu iti face griji, ai fost in coma, ai facut accident cu masina, dar esti bine.
Vocea mi se parea cunoscuta, Da, el era iubitul meu pe care am crezut ca l-am pierdut atunci cand am plecat din casa... cand m-am certat cu el. M-am bucurat si am mormait:
-Te iubesc!
El mi-a soptit cu un glas trist si ciudat:
-Nu mai vorbi, imi vei spune dupa ce te faci bine. Da, si eu te iubesc, dragostea mea.

(....)
CONTINUARE PE BLOGUL http://toti-si-toate.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu