marți, 16 martie 2010

Nuntă-n Draci cu năbădăi (II)

AUTOR: Story

- Ei, naşa Elica, reluă File Logofăt dialogul întrerupt la intrare furtunoasă a lui Potel strungarul în cârciumă. Ea trage un tighel, mai scurtează o rochie, mai trage cu ibişirul, împuşcă suta....
File se opri un moment. Privi cu ochi de guzgan în jurul său. Se apropie de urechea stângă a lui Ţelu Dumbravă, şi şopti prudent:
- La noi, naşule, la matale şi la mine ca gestionar, orice linie trasă la socoteală, poate fi ultima noastră linie...
Ţelu se trase ca muşcat de şarpe, îşi băgă degetul arătător în urechea stângă, înşurubându-l acolo ca pe un burghiu, îndesând cuvintele lui File spre timpan, de teamă să nu se răspândească prin atmosfera îmbâcsită cu fumul de ţigară.
- Ce-ţi veni, mă, finule, să faci pe fatalistul taman acu când trebuie să vină controlul financiar? Ce afurisitu, mă-si, File...Na, că mă luai după Elica, ea zice cu afurisitu... Ce dracu, mă, eşti cobe.
Ţelu Dumbravă scupă în dreapta să nu se prindă vorba, încrucişă degetele şi scuipă de trei ori peste umărul stâng înspre cei doi ţigani ce păreau că au căzut la pace din moment ce îşi aprindeau ţigările de la aceeaşi brichetă. File scuipă şi el peste umăr spre direcţia barului, stropindu-se pe rever.
- Cobe pentru alţii, naşule, pentru noi sunt sunt profet. Profet împărat.
Din cauza alcoolului băut împreună cu Ţelu Dumbravă, în loc de profet împărat, reuşi să articuleze un fel de portofel împănat, sintagmă trecută cu vederea de asistenţă.
- Boier Bibescu, naşule, boier să fii cu cine trebuie, cu restu... dă-i în peştera mă-si că sunt nasoi. Nişte curci cu gulerul ridicat, aşa le spune prietenul meu Baboi.
- Care restu, File, care restu? Cine mai vede restu de la tine... Hai, dă-te dracu, că nu dai tu restu nici la sută. Gata, mai beau paharul ăsta şi mă duc spre casă că mă aşteapta Elică.
Răstură paharul cu vin pe beregată, scurt, ca o basculă care răstoarnă pietrişul în poarta gospodarului, mişcând mâna din încheietură, de parcă atunci şi-ar fi scrântit-o. Trânti paharul pe masă. Propti podul palmei pe spătarul scunului şi dădu să-ţi ridice şezutul de pe scaunul ce gemea uşurat că scăpase de greutatea suportată. Cârciuma începu din senin să se mişte înainte şi înapoi. Ţelul Dumbravă se clătină pe picioare, gata să cadă spre înainte.
File Logofăt se repezi să-l sprijine, dar fu oprit la jumătatea drumului cu un gest scurt făcut de Ţelu. Când Ţelu Dumbravă ridica degetul arătător spre tavan asta putea să însemne ori că se miră de ceva, ori gestul însemna ceva suprem ce nu putea fi pus la îndoială. De data aceasta Ţelu ridică degetul şi-l lăsă brusc în jos ca şi când l-ar fi pus pe jugulară să oprească o hemoragie. File interpretă corect gestul şi se aşeză docil pe scaun.
- Pune, finule, patefonul să cânte...
- Ha!, naşule, ce patefon, ce e pe vremea lu matale? E casetofon cu memorie.
- Baţi câmpii, File Logofăt. Baţi şaua să pricep că n-am memorie? Crezi că nu ştiu care-i treaba cu tehnica? Păi, fi-miu ce, mă-sa-n cur, are, dacă nu casetofon american. Şi d-al dracu îi cumpăr video să vadă cum se bat americanii ca chiorii între ei şi cum trag cu gloanţele mai mult ca în războiu’ mondial.
File se sculă rapid, pregătit să aducă scula. Din nou degetul arătător al lui Dumbravă se ridică la cer. File se opri cu un picior suspendat şi cu celălalt uşor flexat. Aştepta urmarea. După un sughiţ scurt, Dumbravă decretă: Mă duc acasă. Vin mâine la tine, că e duminică, şi petrecem cu lăutari. Acum tre’ să ple...cî. Am ceva de plată?
- Se poate, naşule, se poate? Matale nu plăteşti la Filică nici mort. Ptiu, mi-a scăpat. Să nu apuci să mori, o drese din mers.
Dumbravă nu-l mai ascultă. Îşi puse pălăria pe cap, uşor pe spate, îşi băgă cămaşa în pantaloni, astupându-şi burdihanul, şi-i salută pe meseni.
- Sal’ tare, nea Ţelule, îi răspunse ei. Să mai vii că eşti hazliu, completă Potel, ridicând paharul în cinstea lui. Cei doi ţigani de la masa vecină nu l-au salutat, încinşi din nou într-o dispută legată de un onorariu încasat de unul dintre ei şi nedeclarat celorlalţi muzicanţi. Înainte de a părăsi cârciuma îl auzi pe ţiganul cu pălăria pe cap rugându-l pe celălalt să se jure: Spune-mă, să moară mă-ta-n puşcărie cu bube pe ea că nu ai luat tu bani!

.................

Se lăsase seara peste satul Draci. Un câine ofticos lătra în deal. Măgarul schiop al lui Turturică rage de trei ori ca un clopot într-o dungă. Ţelu Dumbravă îl înjură spurcat şi porni pe uliţă spre casă, cântând uşor o melodie. Când depăşi lumina aruncată de un bec mudar se trase într-o parte, la colţul casei lui Turturică şi se pişă ridicând jetul până la nivelul ferestrei. Un câine bubos se opri din mers să-l privească. Dumbravă îşi termină treaba şi se întoarce cu faţa spre drum, chinuindu-se să tragă fermoarul înţepenit într-un colţ al cămăşii. Văzu ochii de câine sclipind ca două stele pe cerul senin.
- Ce beleşti, mă, ochii? N-ai mai văzut om pişându-se ca un câine pe casa omului? Marşi, du-te-n mă-ta de javră ordinară, nu mai sclipi ochii la mine, căcat cu ochi!
Se aplecă să ia o piatră să-l alunge. Câinele refuza să plece. Îl privea cu interes, aplecându-şi capul spre stânga. Nu găsi nicio piatră. Băgă mâna în buzunar şi scoase cutia cu chibrituri. O aruncă spre animalul curios. Cutia îi fluieră câinelui pe la ureche. Speriat animalul o rupse la fugă sub fluierăturile lui Dumbravă.
În capătul satului motorul unui trtactor spărgea liniştea. Nopatea se lăsa peste localitatea Draci ca un giulgiu. Nici ţipenie de om nu se mai zărea pe uliţe. Ţelu Dumbravă se pregătea să se bage în aştenut, făcându-şi loc lângă Elica, împingând-o cu genunchii în spate. Femeia simţi ghiontul şi se refugie la perete, ghemuindu-se ca o pisică. File tuşi scurt ca un gong de final.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu