vineri, 12 martie 2010

PE ŞOSEAUA GÂTULUI



AUTOR: http://lisandrulisandru.wordpress.com/

Doctore, am voie sa beau bere? intreaba un alcoolic.
- Doamne fereste! raspunde doctorul. Asta v-am interzis acum doi ani!
- Da, dar mi-am inchipuit ca medicina a mai facut progrese…


De fiecare dată când se întoarce acasă de la bodegă pe şapte cărări – şi asta se întâmplă cam de cinci ori pe săptămână – Luţă se ceartă cu Tănţica şi apoi îl ascultă ore în şir pe Nicolae Guţă, interpret în vogă care meditează manelistico-filozofic din difuzoarele radiocasetofonului: „Am greşit şi eu, dar cine nu greşeşte, ai greşit şi tu, greşeala se plăteşte”…
Luţă este băiatul simpatic al cartierului, şmecher şi descurcăreţ – calităţi fizice şi morale la purtător, după spusele sale -, dar numai până când „ia la bord” jumătatea de vodcă. Atunci devine melancolic, mai cere o jumate şi îşi aduce aminte de vremurile în care suta de lei era la putere, Rapiduleţul juca la matineu, iar Tănţica răsucea capetele bărbaţilor când mergea către piaţă în minijup. După de-a doua jumătate de vodcă, Luţă înjură guvernul – nu contează culoarea politică -, ridică pumnul în aer şi anunţă că lumea este condusă de un guvern mondial vândut Satanei – că de-aia au pus numărul 666 pe paşapoartele biometrice, inculţilor care sunteţi! -, fumează ţigară de la ţigară şi porneşte spre domiciliu fredonând „De la beat cârciumă vin, merg pe gard, de drum mă ţin”… Fiindcă se simte bărbat, Luţă îi mai scapă Tănţicii şi câte o palmă, ca să nu uite că în casă cântă cocoşul.
Criza mondială l-a plesnit pe Luţă drept în moalele capului şi direct în portofel, fiindcă a fost trimis în şomaj şi acum este nevoit să ceară bani de la Tănţica în zilele în care doreşte să se înece în butoiul cu melancolie. Pe de altă parte, consoarta s-a săturat să sponsorizeze excursiile înecate invariabil în beţie cruntă şi l-a ameninţat pe Luţă cu divorţul, ceea ce i-a oferit partenerului de viaţă şi ocazia ideală de a simţi cum i se răsuceşte în inimă cuţitul ascuţit al geloziei. Liniştea interioară a bărbatului a devenit amintire, ciorba de cartofi a Tănţicii nu mai are niciun gust şi, colac peste pupăză, cârciumarul nu-i mai dă vodcă pe datorie. Aşa că Luţă s-a hotărât să fie om la casa lui... O fi el beţiv cu diplomă de licenţă şi master, da’ ţine la Tănţica şi nu agreează o despărţire, mai ales în vremuri de criză…
A cumpărat un buchet de ghiocei de la o ţigancă amabilă care s-a îndurat de mutra lui spăşită şi i-a făcut reducere, apoi s-a prezentat la domiciliul conjugal decis să-i declare nevestei iubire necondiţionată. Şi-a pregătit şi discursul de împăcare, ceva în genul „Iartă-mă, mami, că nu mai fac, eu n-aş mai bea da-mi dau alţii cu forţa, nemernicii de ei” etc. etc. etc., a intrat în bucătărie cu veselie în priviri şi speranţă în suflet şi apoi a rămas cu gura căscată, de parcă ar fi făcut reclamă la Colgate sau la Blend-a-med 3D White…
Cu capul pe masă, sforăind încetişor, Tănţica doarme ascultându-l pe Guţă: „Am greşit şi eu, dar cine nu greşeşte, ai greşit şi tu, greşeala se plăteşte”… Alături de capul femeii se află o sticlă de vodcă pe fundul căreia nu se mai găseşte decât o picătură de licoare. Cu ghioceii în mână, aproape pregătit să muşte din ei, Luţă îşi priveşte nevasta beată, aruncă radiocasetofonul pe fereastră, se închină de trei ori şi murmură: „…’ţi-ai dracu’ cu guvernul vostru mondial, cu un singur beţiv în familie mai era cum mai era, da’ pe unde scoatem cămaşa cu doi?! Tănţico, hai, mamă, să te culc în pat, că de azi mă las de băutură…”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu