duminică, 7 martie 2010

Lacrimile unul căţel

AUTOR; Story

Mă întorceam din centrul oraşului, rătăcit în gânduri. Absent la ce se întâmplă în jur. Puneam pas dupa pas, egal, metronom. Ajung în dreptul Bisericii Eroilor. Abandonez pentru o clipă gândurile. Ridic privirea şi, ca de obicei, mă închin şi-i mulţumesc Domnului că exist. Că exist eu, familia şi prietenii.
Cobor privirea spre locul unde, de regulă, stătea chircită o femeie în vârstă şi cerşea. De data aceasta, pe locul femeii era o căţeluţă care gemea, suspina. Mă opresc pentru o clipă să văd de ce suferă animalul, de ce geme, dacă îi pot alina suferinţa. M-am apropiat uşor să nu o sperii. Căţeluşa nu arăta că ar intenţiona să fugă. Nu schiţează niciun gest. Îi văd lacrimi în ochi. Plângea. Gemea şi-şi lingea căţeluşul lovit de o maşină. Puiul ei era mort. Lovit rău de o maşină.
De mine se apropie un om şi-mi spune: "A trecut strada urmată de căţeluşul ei. O maşină l-a lovit mortal. L-a apucat cu dinţii şi l-a tras din stradă până la poarta biserici.".
Căţeluşa plângea, mă privea în ochi şi plângea. Între două suspine îşi lingea puiul încercând parcă să-i dea viaţă de la ea. Pur şi simplu se încolăcise în jurul lui. Să-l protejeze. Suspina şi se uita la mine de parca mi-ar fi cerut ajutor.
De puţine ori în viaţă mi s-a întâmplat să mă simt atât de inutil. Căţeluşa m-a lăsat să o mângâi. A suspina din tot sufletul. Şi-a luat ochii de la mine, preocupată să lingă rănile mortale ale puiului el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu