joi, 25 martie 2010

ALTCEVA VI

AUTOR:http://focsipara.blogspot.com/

(FRAGMENT)
Aşa cum m-am obişnuit, intrând în cameră, mă reped la telefon pentru a verifica apelurile. Pe ecranul telefonului meu mobil îmi apare afişat un apel nepreluat. Scot un strigăt violent de uimire, emoţie, bucurie. M-a sunat! După atâta vreme în care îmi pierdusem speranţa de a mai trăi asemenea minune, sau mai bine zis după atât timp în care luptasem să scap de dorinţa minunii respective, el mă sunase! Rapid, îmi trec prin minte mai multe variante, iar asta în timp ce mă străduiesc să îi găsesc numărul în agendă. Cele mai importante sunt următoarele: m-a apelat din greşeală, sau mă cheamă la el. Alerg dintr-o parte în cealaltă a camerei şi enervându-mă pentru că nu îi găsesc numărul în agendă, îl tastez din memorie aproape inconştient. Aştept. Mă lasă un minut şi sună înapoi. Tremur. Mi-e teamă că o să-i răspund înghiţind în sec, sau n-o să pot să-i spun nimic. Mă chinuiesc să zic ceva şi să pară natural. De parcă atunci l-aş fi auzit pentru prima dată.
-Bună seara!
La auzul vocii lui, mă răsucesc şi mă sprijin cu mâna stângă de masă. Simt că trebuie să mă aşez.
-Ce faci? mă întreabă el.
Parcă îl şi văd zâmbind, aşa cum numai el ştie.
-Bine, am mâncat, sunt... transpirată... din cauza efortului...
Mă bâlbâi în draci.
-Pentru că am fost să cumpăr ceva.
El ascultă liniştit.
-Asta fac acum, în general binişor, tu?
Mă aşez. Nu mai văd nimic, nu mai aud nimic, apuc să mă mir că mai sunt în stare să mă mir.
-Eu scriu la calculator! îmi spune.
-A, eşti la serviciu?
-Nu, acasă. Am calculator şi acasă...
Mă întreabă cum merge învăţatul, îi povestesc vreo două minute despre asta, aflu că el încearcă să se lase de fumat. Pare un telefon gen cemaifacibinetu. Însă...
-Mâine, la cât te apuci de învăţat?
Emoţia mă calcă în picioare.
-După ora 12.00...
-De ce aşa de târziu?
-Pentru că nu mă pot trezi mai devreme de ora 10.00...
-De ce?
-Pentru că nu mă pot culca mai devreme de ora 1.00.
-Dar ce faci tu până la ora aia?
-Citesc!
-Ce citeşti?
-Andre Gide, Şcoala Femeilor şi o să continuu cu Robert.
E lămurit, urmează să mă lămuresc şi eu.
-Dar de ce m-ai întrebat la cât mă apuc mâine de învăţat?
-Pentru că vroiam să ştiu la cât trebuie să te culci în seara asta.
Râde deja.
-De ce?
Chiar sunt îndrăzneaţă, nu mă recunosc!
-Vroiam să te urci într-un taxi şi să vii la mine!
Spune-mi tu, Doamne, cum să zic nu vin, doar aşa pentru că am aşteptat prea mult? Unde să găsesc în mine toate noţiunile astea, integrate în forma asta, cu o încărcătură energetico-informaţională atât de mare încât să se transforme într-o formă specifică a voinţei numită abţinere? Nu. Nu există în mine aşa ceva! El n-a lăsat să se nască în mine o asemenea putere de negare, de reprimare a nevoii de el. E fascinant, pe cuvânt!
-Unde locuieşti? întreb.
El îmi explică.
-Eşti sigur?
-Foarte sigur!
-Nu de adresă...
Râde.
-Şi de adresă! (...)
Continuare pa http://focsipara.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu