Secunda

AUTOR: Story

A trecut ca un meteorit, lăsând în urmă doar parfumul viselor pierdute. Am privit-o cum se depărtează. Nu am avut curajul să o strig. Ştiu că s-ar fi întors dacă o strigam. Nu am avut putere sau poate nu am avut curaj. Iţi trebuie curaj să opreşti din drum o cometă.
.......
Am sperat că este suficient să-i stau in cale şi va fi atrasă pe orbita mea. Nu a fost aşa! A trecut ca un gând frumos, ca un suspin de copil dormind la sânul maicii. Secunda aia cât mi-a atins ecuatorul -tangent-, o simt şi acum. Au trecut ani lumină de atunci. Pot să scriu un roman din secunda aia. Din secunda aia vine puterea scrisului meu. Când buzele-mi sunt arse de arşiţa neîmplinirilor ca un animal hăituit mă adăp din secunda aia. Secunda în care ne-am atins.
......
Dacă o strigam, sigur se întorcea. Am simţit asta după poziţia în care-şi ţinea capul când a trecut pe lângă existenţa mea oprită în loc.
Parcă şi părul i-a întârziat mai mult decât era necesar pe umărul meu, pe obrazul meu, peste fruntea mea.
O văd şi acum venind. Timpul se desfrunzea cum cad petalele trandafirilor în toamnă. Puf.... puuffff. Înainte de a atinge pământul, petala face o voltă întârziind la maximum impactul.
Aşa venea spre mine, despicând timpul în felii egale. Desfăcea timpul
secundă cu secundă.
......
Se apropia. Mi-am zis atunci că îi va fi imposibil sa treacă prin mine. Mă simţeam un zid. Un baraj. Am văzut-o zâmbind. Gata, mi-am zis, este a mea. Când a fost suficient de aproape încât să-i văd ochii, am simţit că ceva se rupe în mine. Nu-mi venea să cred că sunt eu cel ales. Tocmai eu, nevrednicul.
Am ridicat mâna, cu palma deschisă, ca s-o opresc. Mişcarea mâinii nu a fost fermă, a fost ca la reluările cu încetinitorul. Am reuşit în cele din urmă să întind braţul. Daca mă vedea cineva, ar fi zis ca sunt un poliţist care opreşte un infractor. I-am simţit obrazul în podul palmei. Îl simt şi acum.
Am reuşit - stiu, pare de necrezut - să o mângâi. A fost apogeul iubirii noastre.